Istoric
Clădirea principală a castelului a fost construită de către Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, în stilul renascentist. În cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu clădiri secundare pe forma unei incinte patrulatere. După ce domeniul devine proprietatea familiei Kornis, în jurul anului 1673 Gáspár Kornis (1641-1683) ridică etajul al II-lea al clădirii principale, pe latuta sudică.
Fiul său, Zsigmond Kornis renovează castelul în 1680. Tot el a reparat castelul, după ce acesta fusese deteriorat în timpul revoltei Curuţilor de la începutul secolului XVIII, iar în 1720 adaugă două noi bastioane octogonale în partea nordic, este refăcut turnul de la intrarea în castel, pe latura de vest, turn care mai există şi astăzi. În această perioadă are loc şi redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane. Sunt refăcute lucrările din lemn ale ancadramentelor ultimului etaj şi scara ornamentată cu motive populare şi sunt aduse decoraţiuni din piatră de tuf vulcanic de Dej.
În cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrus, iar după naţionalizare colecţiile sale au fost arse de comunişti [2]sau au fost furate. Biblioteca din castel conţinea înaintea distrugerii peste 9.000 de volume, formate din colecţii de cărţi rare[3]. A fost distrusă acum şi imensa colecţie de istorie naturală. Pavilioanele au căpătat destinaţii de siloz, cămin şi şcoală culturală.
După 1944 a fost reclădită numai o parte a zidăriei în perioada 1975-1976, iar capela Kornis a fost preluată de biserica ortodoxă. Nu au existat însă lucrări serioase de refacere a castelului şi domeniului, castelul ajungând astăzi în ruine. Castelul a rămas cunoscut şi pentru statuile celor doi inorogi care îi păzesc în continuare intrarea.
[modifică]Descriere
Intrarea în castel avea şi o punte suspendată, care era ridicată in timpul nopţii sau in caz de pericol, poartă încadrată de doi inorogi paraleli cu intrarea, inorogi care apar şi pe blazonul familiei Kornis. Protectoarea castelului era Maica Domnului, pe care inorogii se considera că o vegheau.
La intersecţia diagonalelor incintei se află o fântână octogonală, înconjurată de stâlpi circulari şi arcade. În partea nord-estică a domeniului există un pavilion ridicat în 1825, dispus pe două laturi ale sale cu coloane dorice.
[modifică]Galerie de imagini
Castelul Kornis se gaseste pe teritoriul localitatii Manastirea, judetul Cluj si este inscris pe lista Monumentelor Istorice ale judetului Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Cultelor din Cladirea principala a castelului a fost construita de catre Kristof Kereszturi intre anii 1573-1593, in stil Renaissance (Renastere). In cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu cladiri secundare. In jurul anului 1673 Gaspar Kornis a ridicat etajul al II-lea al cladirii principale. Fiul sau, Zsigmond Kornis a finisat castelul in anul 1680, prin adaugarea unor bastioane imprejmuitoare. Tot el a reparat castelul, dupa ce acesta fusese deteriorat in timpul revoltei Curutilor de la inceputul secolului XVIII. In anul 1720 a fost refacut turnul la intrarea in castel (aceasta intrare avea si o punte suspendata, care era ridicata in timpul noptii sau in caz de pericol). Tot atunci, incaperile castelului au fost decorate cu fresce pe tavane. In cel de al doilea razboi mondial castelul a fost distrus, iar dupa razboi colectiile sale au fost arse de comunisti sau au fost furate. Dupa 1944 a fost recladita numai o parte a zidariei, iar capela Kornis a fost preluata de biserica ortodoxa. Nu au existat insa lucrari serioase de refacere a castelului si domeniului, castelul ajungand astazi in ruine. Castelul a ramas cunoascut si pentru statuile celor doi inorogi care ii pazesc intrarea. mizeria de la KornisIntr-o zi de Sambata (24 ian 2009) pe la amiaza,am reusit in sfarsit , sa merg si eu la renumitul Castel Kornis din Manastirea.Acesta se afla situat la 60 km- nord de Cluj-Napoca,linga Dej. De ceva vreme incoace ,cochetam cu ideea de a merge la aceasta locatie,si datorita faptului ca din ceea ce stiam eu,ca la acest castel ,e o priveliste tocmai buna pt niste fotografii.Zis si facut. Am pornit din Cluj pe la 12 si aproximativ dupa o ora de mers cu masina,am ajuns la locul cu pricina, pe o ploaie marunta,rece.....si fara pauze.Apropiindu-ma de ruine,caci asta a mai ramas din ceea ce a fost odata "Castelul Kornis"...mi-am dat seama ca am nimerit intr-un loc cu multa mizerie,cu o zona in care vegetatia facuse ravagii in ultimii ani. Am reusit in trei-patru ore, sa trag cateva cadre obosite,sacait fiind de o ploaie....ca de vara,si scirbit de privelistea din jurul meu. Ajuns acasa nu m-am putut abtine sa nu scriu un e-mail primariei din Mica ,primarie de care apartine si loc. Manastirea. In acesta era descris cu lux de amanunte situatia dezolanta in care se afla acel loc,care de altfel sunt convins ca ar fi o sursa insemnata de a atrage turisti,situatie pe care cu siguranta cei de prin zona o cunosc foarte bine,dar,asa cum ne-am obisnuit....e mai simplu sa pierzi vremea in mod organizat,decat sa faci ceva pt tine insuti....strigator la cer!!!! | |||
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu